Modul în care ne vedem propriul corp poate ajunge să fie distorsionat și negativ. Acest lucru se simte foarte personal, ca un atac biologic al minții asupra corpului și duce la stimă de sine scăzută și dificultăți în relațiile interpersonale. Există factori psihologici, dar și sociali, care duc la această imagine corporală negativă, care împiedică apariția experiențelor pozitive, în care ne bucurăm de ceea ce ne poate oferi corpul nostru și folosim acest lucru ca un mediu de auto exprimare.
Terapia cognitiv comportamentală poate ajuta prin intervenții care combină analiza materialelor media toxice și impactul lor asupra gândirii, tehnici de mindfulness (ancorat în momentul prezent, fără a ne judeca), sau explorarea credințelor și comportamentelor, astfel încât să ne vedem corpul prin prisma a ceea ce face corpul pentru noi, nu doar cum arată, să nu ne mai comparăm cu alte persoane și să nu mai catastrofizăm defectele percepute.
Un alt mod de a analiza apariția suferinței psihologice este prin prisma modelului disonanței cognitive. Cum îl pot conceptualiza pe scurt, în acest context: dacă Marcela face acțiuni care ne apropie de idealuri pozitive de body image, acestea vor veni mai natural în mintea ei. În schimb, dacă ea încearcă să aibă niște credințe pozitive, dar apoi vorbește urât despre propriul corp sau despre alte persoane, atunci se creează o disonanță: o stare de tensiune psihică, între acțiuni și convingeri. Această disonanță poate fi „rezolvată" ori prin alegerea acțiunilor care să consolideze credințele pozitive, pe viitor, ori prin întoarcerea la credințele care se potrivesc cu părerile negative. Mingea e în terenul tău, Marcela!